„INVERNALĂ” – EXPOZIŢIA COMPARTIMENTULUI DE ARTE VIZUALE A ŞCOLII DE ARTE CLUJ, EDIŢIA A VII-A
A fost „Invernală” – expoziţia compartimentului de Arte Vizuale a Şcolii de Arte Cluj, ediţia a VII-a
Cea de-a VII-a ediţie a expoziţiei compartimentului de Arte Vizuale, „Invernală”, a avut vernisajul miercuri, 12 decembrie 2018, în mai multe din Galeriile Şcolii de Arte Cluj. Evenimentul, la care – pe lângă cursanţii şcolii – a participat şi un numeros public a cuprins, în totalitatea lui, expunerea şi prezentarea lucrărilor cursanţilor de la clasele: Artă Fotografică – coordonator expert Mihai Andrei Popa, Ceramică – coordonator expert Traian Andraş, Decoraţiuni interioare, Design vestimentar – coordonator Monica Artemiza Korent, Grafică – coordonator Adriana Goilav, Pictură – coordonator expert Victor Gheorghe Apostu. Amfitrionul evenimentului a fost, ca de obicei, actorul Petre Băcioiu care, după ce a făcut o introducere pe tema sărbătorilor de iarnă şi a generozităţii care trebuie să ne anime în această perioadă, a oferit microfonul expertului clasei de pictură Victor Gheorghe Apostu pentru a vorbi despre tematica şi lucrările cursanţilor săi. „Actul artistic este altruist, chiar dacă lumea artei are un mod oneros şi mercantil de manifestare, iar meseria de artist este una pe viaţă, care prin contrast cu alte meserii nu te lasă în „pană” pe tot parcursul ei, atâta cât creierul este activ. Referitor la cursanţii mei, pot să spun că aceştia au evoluat bine şi au reuşit să depăşească inhibiţiile impuse de lumea modernă şi să dezvăluie, în final, resorturile ascunse ale sufletului lor”. A venit curând rândul d-lui Traian Andraş, expertul clasei de ceramică a şcolii care, în cuvântul său a făcut un apel către întoarcerea la valorile primordiale ale umanităţii şi, automat, ale artei plastice: sensibilitatea, dialogul şi culoarea. „Am ajuns în situaţia de astăzi tocmai pentru că nu suntem în stare să sensibilizăm copiii, şcolarii, studenţii în ceea ce priveşte acest element primordial, culoarea, ceea ce înseamnă că avem o mare problemă. În ceea ce priveşte expoziţia de ceramică pe care o prezentăm, am încercat să pornim de la ideea – esenţială a acestui an – aceea de Unire şi să descriem prin lucrările noastre o părticică din istoria României. Obiectele realizate sunt valoroase şi mă bucur că aceşti cursanţi au reuşit să lucreze cu promptitudine şi consecvenţă, fiecare realizând câte trei-patru obiecte”. În continare, mutându-şi din nou locaţia în galeria destinată graficii, publicul a fost preluat de d-na Adriana Goilav, expertul clasei de grafică. „Mă gândesc în primul rând că e minunat faptul că am întâlnit aici, în şcoală, cadre cu totul speciale şi cursanţi talentaţi, astfel că lucrurile s-au pus rapid în mişcare. E un prim pas, însă dincolo de felul cum se mişcă lucrurile contează şi legăturile interioare, cele care creează noi concepte. Şi cred că ar trebui să ne îndreptăm şi spre interdisciplinaritate, astfel că rezultatele vor deveni din ce în ce mai spectaculoase”, a mărturisit aceasta. La un alt capitol, cel dedicat fotografiei, expertul clasei de artă fotografică Mihai Andrei Popa a proiectat pe un ecran, instalat în Sala „Şantier”, un ciclu de fotografii realizate de cursanţii săi de anul I, pe mai multe teme, libere, care le-au permis o maximă creativitate: forme de viaţă, vertij-uri, mişcări de personaje, frânturi de cotidian, etc. După expozeul şi demonstraţia lui Mihai Andrei Popa, întreaga asistenţă s-a mutat la galeria de la etajul întâi, unde d-na Monica Korent, expertul claselor de design vestimentar şi design interior a prezentat lucrările cursanţilor săi de la cele două secţii, subliniind faptul că accesoriile de vestimentaţie au fost special create pentru acest eveniment şi pentru anotimpul iernii – iar decoraţiunile interioare sunt specifice unor anumite zone geografice ale globului: Scandinavia, Laponia, etc. „Cursanţii s-au dedicat trup şi suflet temei abordate şi m-au surprins şi pe mine prin progresul înregistrat. Vreau totodată să-i felicit şi pe ceilalţi colegi, ale căror lucrări m-au uimit, de asemenea”, a remarcat, în încheierea speech-ului său, d-na Korent. Iar la finalul vernisajului, dl. Vasile Corpodean, managerul instituţiei a subliniat, încântat, faptul că evenimentul „Invernală”, ajuns deja un eveniment de tradiţie, este cel mai creativ şi mai exploziv din activităţile Şcolii de Arte Cluj, bazându-se pe tradiţia decoraţiunilor de Crăciun. „Şi eu vreau să-i felicit – în special pe cei trei noi experţi ai şcolii, Victor Apostu, Adriana Goilav şi Traian Andraş – pentru că ne-au surprins cu ideile lor îndrăzneţe şi sper să continuăm pe viitor colaborarea cu aceştia. Vă urez tuturor un „La mulţi ani”, din inimă şi un Crăciun fericit”, a afirmat domnia sa.