SPECTACOL DE DESCHIDERE A ANULUI EDUCAȚIONAL 2018-2019
Spectacol artistic şi plantarea unui stejar din Republica Moldova, la deschiderea noului an educaţional de la Şcoala de Arte Cluj!
Anul educaţional 2018 – 2019 a debutat în forţă luni, 1 octombrie, la Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj! Totul, în prezenţa unui public de zile mari, alcătuit din cursanţi şi rudele acestora, precum şi din oaspeţi aleşi sosiţi din Raionul Hînceşti, Republica Moldova, raion înfrăţit cu judeţul Cluj! La invitaţia Consiliului Judeţean şi a Şcolii de Arte au fost prezenţi d-na Vera Tănase Pătraşcu, vicepreşedintele Consiliului Raional Hînceşti, d-na Valentina Tonu, şefa Direcţiei Învăţământ a raionului şi dl. Ioan Tulbu, şeful Direcţiei Cultură şi Turism Hînceşti. Personalităţi care, pe parcursul manifestării, au rostit cuvinte emoţionante referitoare la relaţiile dintre instituţia clujeană şi Raionul Hînceşti, iar la plantarea stejarului – provenind dintr-o pepinieră de lângă Prut – d-na Vera Tănase Pătraşcu a mărturisit emoţionată că gestul simbolic, acela de sădire a unui stejar în curtea Şcolii de Arte Cluj, reprezintă „încercarea noastră de a repara ceea ce timpul şi istoria au deteriorat, şi anume să ne apropie din nou, pentru ca generaţia de azi să aşeze lucrurile în cursul lor firesc”. „Nu ştiu în ce măsură posibilităţile noastre ne vor permite s-o facem, dar vom încerca să aducem frunză lângă frunză, piatră lângă piatră, brazdă lângă brazdă pentru ca hotarele să ni se apropie. Nu ştiu dacă vom reuşi, dar sunt convinsă că de la vorbe a venit vremea faptei şi a construcţiei podului unirii noastre”, a mai adăugat domnia sa. În replică, mulţumind, managerul instituţiei gazdă, dl. Vasile Corpodean, a mărturisit că este emoționat și bucuros ca, după cei zece ani de lucrări de renovare a clădirii și curții Școlii de Arte Cluj, să vadă grădina înnobilată cu un stejar adus de pe malul Prutului.
Apoi, în Sala „Şantier”, neîncăpătoare pentru cele câteva sute de spectatori aflaţi în sală – pe locuri şi în picioare – a început spectacolul artistic, prezentat de actorul Petre Băcioiu şi coordonat de profesorul Mihai Ghircoiaş. Primul moment artistic a fost cel de muzică clasică şi a reprezentat o adevărată dovadă de virtuozitate, fiind susţinut de următorii dascăli: expert Andras Moldovan, chitară clasică – El Ultimo tremolo (Augustin Barrius Mangoré), expert Elisei Mureşan, pian – Improvizaţie de toamnă (compoziţie proprie), expert Silvia Codrescu, canto&Olga Bordas, pian – Încerc de dor să zbor (Henry Purcell I Attempt from love’s sickness to fly), expert Diana Creţu, vioară &Olga Bordas, pian – Salut d’Amour (Edward Elgar). A urmat un prim moment festiv, cel de acordare din partea gazdelor a diplomelor şi medaliilor “Prietenii Artelor” mai multor persoane care au contribuit, pe parcursul timpului, la reuşita acţiunilor instituţiei. Prilej cu care un alt oaspete de seamă din Republica Moldova, dl. Ioan Tulbu a făcut următoarele consideraţii: “Vreau să vă mărturisesc faptul că prin natura funcţiei pe care o deţin am participat la multe inaugurări a multor instituţii de educație și cultură, dar pentru prima oară la cea a dumneavoastră şi sunt încântat de ceea ce văd aici. Anul educațional pe care-l inaugurăm azi e deosebit pentru că el corespunde cu Centenarul Unirii, şi vreau să cred că anul în curs va aparţine şi celor două state româneşti – România şi Republica Moldova – iar sădirea acestui stejar e pas în realizarea acestei uniri”. La rândul său, d-na Valentina Tonu a reiterat ideea antevorbitorului său: “Am revenit la Cluj-Napoca graţie invitaţiei d-lui manager Vasile Corpodean, dar şi mânată de o dragoste aparte pentru dumneavoastră, fraţii noştri de dincolo de Prut. Sosirea noastră a coincis cu debutul anului academic, cu Centenarul Marii Uniri şi cu sădirea acestui stejar despre care avem speranţa că va rămâne un simbol ce va dăinui şi ne va apropia. Acest arbore va trebui să-l îngrijim, să-l udăm mai des şi să aducem încoace, în România şi vlăstarii neamului nostru, copiii pe care-i are în grijă instituţia noastră”!
A venit apoi vremea concertului de muzică uşoară, instrumentală, susţinut de Formaţia “Clussium”, coordonată de instructor Rareş Suciu, cu piesa Grooves (compoziţie proprie, cu Vlad Vancea-chitară solo, Petruş Denisa-chitară bas),răsplătită cu ropote de aplauze de către auditoriu. A urmat o nouă “rundă” de premieri, cu distincţia “Prietenii artelor”, prilejuind urcarea pe scenă a mai multor sărbătoriţi, printre care a taragotistului Vasile Chiorean, component al Tarafului “Vatră de Dor” dar şi a jurnalistului Cosmin Puriş, reprezentantul cotidianului “Făclia” – singura publicaţie clujeană cu o pagină culturală permanentă – căruia i s-a decernat acest premiu “pentru extraordinara colaborare a cotidianului cu Şcoala de Arte Cluj, de-a lungul timpului”. Apoi, d-na Felicia Răcean, coordonatorul claselor de arte vizuale ale secţiilor externe Turda şi Câmpia Turzii a vernisat expoziţia “Lemn á la Cluj”, realizată cu prilejul Taberei de pictură, desfăşurată în perioada 7 – 10 iulie 2018 şi care putea fi admirată în Galeriile “Brâncuşi” şi “Chipurile Clujului”. În continuare, a urmat un excepţional moment de jazz, susţinut de expert Onişor Rodilă, la pian şi acordeon, acesta constând la început dintr-o piesă din creaţia lui Johnny Răducanu şi apoi din lucrarea Un ţigan avea o casă (după Maria Tănase), acompaniat fiind de SPA JAZZ BAND.
Curând, a sosit şi momentul microrecitalurilor vocale, prezentate de prof. Mihai Ghircoiaş şi susţinute, cu talent, de Luissa Maino&Ştefan Suciu (clasa expert Cristina Pătraşcu Nagy) – Ochii tăi (Holograf), de expert Cristina Pătraşcu Nagy – Dacă te-am minţit cândva (Virgil Popescu/Angel Grigoriu, expert Tunde Petrovici, canto, acompaniată de prof. Mihai Ghircoiaş la pian, cu piesa Memories (Cats, Andrew Lloyd Weber) , Gheorghe Nechiti (clasa expert Tunde Petrovici) – De-aş avea (Anatol Chiriac/Mihai Eminescu), Maria Suciu & Gergely Tamas (clasa expert Tunde Petrovici) – Rămâi cu bine (Alex Cotoi&Delia Matache). De menţionat, toate momentele au fost acompaniate de formaţia RECOVERED condusă de expert Rareş Suciu, cu Rareș Suciu – baterie, Denisa Petruș – chitara bas, Larisa Dodea și Vlad Vancea – chitară, Gergely Tamas – pian.
Introducerea momentului următor, concertul de muzică populară, i-a aparţinut în continuare d-lui Marius Moldovan, directorul adjunct al Şcolii de Arte Cluj, care a înmânat diplome de absolvire mai multor absolvenţi ai claselor de canto muzică populară şi joc popular, felicitându-i pe aceştia. De asemenea, până la începutul mult aşteptatului spectacol folcloric a avut loc şi prezentarea numărului 8 al revistei ilustrate MAKING OF – conţinând prezentarea activităţilor cultural-educaţionale din anul educaţional 2017 -2018 – făcută de Sorin Grecu, referentul de presă al instituţiei. A urmat, în sfârşit, o adevărată desfăşurare de forţe folclorice, aplaudată cu căldură de către public, într-un concert realizat deopotrivă de experţi, solişti vocali şi cursanţi ai Taberei muzicale de toamnă, 2018. Aşadar, recitalul a fost susţinut de către următorii protagonişti, cu piesele: grup vocal – Hai să-ntindem Hora mare, Ovidiu Goia (clasa taragot expert Petrică Pleşca) – M-o făcut mama ficior (ţarină), Simona Bădulescu (clasa expert Claudiu Ciotleuş) – Lasă Doamne dragostea, Cătălin Lazăr (clasa expert Ana Strîmturean) – Lasă Doamne vremea bună, expert Ioana Petran – Câte doruri am purtat, expert Felix Gălan – S-o trudit părinții mei, expert Claudiu Ciotleuş – Pân’ la 40 de ani, expert Ana Strîmturean – La cetera din lemn ales (Năsăud), grup vocal – Noi suntem români. A acompaniat, cu binecunonoscuta-i virtuozitate, Taraful VATRĂ DE DOR, condus de Mihai Moroşan (cu Mihai Moroşan – ţambal, Ionică Răzăilă-acordeon, Marius Moldovan – vioară, Ruben Bolea – contrabas, Viorel Negrea-braci, Vasile Chiorean-taragot). Iar momentul folcloric s-a încheiat cu un dans popular susţinut de Ansamblul Cununa Someşană (Floreşti-Cluj), îndrumător expert Dinu Ban.
Iar la finalul acestor rânduri, o frază rostită de unul dintre oaspeţii Şcolii de Arte, d-na Vera Tănase, poate rezuma simplu şi firesc evenimentul înălţător, desfăşurat pe durata a trei ore în prestigioasa instituţie clujeană de educaţie şi cultură: “Să fim mai omenoşi – şi să ne omenim prin tot ce facem şi cinstim”!
Sorin Grecu







