|  Carnetul Online de Elev |   ORAR   | EXAMENE |  REZULTATE EXAMENE | 
|   CONCURS - Posturi vacante   |   PARTENERI   |

CONCURS “ANUALA DE GRAFICĂ” – EDIŢIA A XI-A, 2020

CONCURSUL NAŢIONAL DE GRAFICĂ “ANUALA DE GRAFICĂ” – EDIȚIA A XI-A

1 IULIE 2020 – 1 OCTOMBRIE 2020

TEMA CONCURSULUI DE ANUL ACESTA ESTE:

„COMPOZIȚIE CU FLORI“

 

Consiliul Județean Cluj, Școala Populară de Arte “Tudor Jarda”, Cluj-Napoca, organizează a XI-a ediție a Concursului Național de Grafică, “Anuala de Grafică”. Prin acest concurs se urmărește promovarea iubitorilor de grafică, precum și valorificarea talentului acestora.

Tema concursului din acest an este: “Compoziție cu flori”.

Mediile tehnice acceptate sunt: creion, acuarelă, desen digital (tabletă grafică), colaj manual sau digital, pastel, tuș, tehnici de gravură.

Fiecare participant va înscrie în concurs maxim trei lucrări, înrămate în paspartu, dimensiune maximă: 50×70 cm.

Pe verso vor fi înscrise: numele și prenumele, localitatea, titlul lucrării, tehnica și dimensiunea.

Lucrările vor fi semnate de artist.

Adresa la care se vor expedia lucrările este: Școala Populară de Arte “Tudor Jarda”, Cluj-Napoca, str. Fabricii de Zahăr nr. 51, 400624 Cluj-Napoca.

Data limită de trimitere a lucrărilor este 1 octombrie 2020.

 

Vernisajul expoziției va avea loc în Grădina Școlii Populare de Arte “Tudor Jarda”, Cluj-Napoca, în data de 15 octombrie 2020, prezentarea lucrărilor fiind mai potrivită în aer liber.

Returnarea lucrărilor se va face de către organizatori, după închiderea expoziției.

Premiile constau în bani: Premiul I: 400 Ron; Premiul II: 300 Ron; Premiul III: 200 Ron; Premiul special: 100 Ron

Lucrările premiate vor rămâne în patrimoniul Școlii Populare de Arte “Tudor Jarda”, Cluj-Napoca.

Premiații se vor putea înscrie la Școala Populară de Arte “Tudor Jarda”, Cluj-Napoca, fără a mai susține examenul de admitere.

Rugăm toți participanții să confirme înscrierile pe adresa: scoaladeartecluj@yahoo.com.

Fisa de participare + acord prelucrare date Anuala de Grafica 2020.pdf

Coordonator: Expert Alina Blanca Pop

Director adjunct:  Marius Moldovan

Manager interimar:  Cătălin Ioan Nistor

Concursul național de grafică "Anuala de grafică" 2020

Tema concursului: “Compoziție cu flori”

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

X