ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI, SĂRBĂTORITĂ JOI 24 MARTIE, LA ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE „TUDOR JARDA” DIN CLUJ-NAPOCA
„D’ale …teatrului” s-a intitulat spectacolul organizat joi, 24 martie, de Şcoala de Arte din Cluj-Napoca, în cinstea Zilei Mondiale a Teatrului, eveniment ce se celebrează în întreaga lume, la 27 martie, începând din anul 1962. Cea de-a şasea ediţie a manifestării dedicate teatrului – încadrată în proiectul “Joia Artelor”, coordonat de actorul Petre Băcioiu – a fost găzduită, ca de obicei, de eleganta Sală “Şantier”. Au participat cursanţii claselor de actorie ai secţiei externe Dej, cei ai a trupei de teatru „PAVLOV 25” de la Şcoala de Arte Cluj – ambele îndrumate de actorul Petre Băcioiu şi cei ai trupei de teatru „MANIU 25” din cadrul Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia” Cluj-Napoca – coordonator profesor Laura Corpodean. În deschidere, doi dintre actorii şcolii invitate, elevi ai Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică, au prezentat istoricul Zilei Mondiale a Teatrului şi mesajul adresat, în acest an, de către regizorul rus Anatoli Alexandrovici Vasiliev, unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru europeni, fondatorul “Şcolii de Artă dramatică” din Moscova. „Teatrul ne poate spune totul! Şi cum trăiesc zeii în cer, şi cum deţinuţii suferă în grote, şi cum patima te înalţă, şi cum iubirea te omoară, şi cum nu este nevoie de omul bun, şi cum minciuna domină, şi cum oamenii trăiesc în apartamente, iar copiii în tabere pentru refugiaţi, şi cum în pustiu se întorc, şi cum au loc despărţirile de cei dragi” – aşa sună un fragment din mesajul regizorului, adresat acestei zile şi care a fost citit pe întreg mapamondul. Iar actorul Petre Băcioiu, „prezentatorul de serviciu” – cum îi place acestuia să se recomande, s-a întrecut pe sine, cu fraze de suflet, excelent receptate de numerosul public prezent în sală. Maratonul teatral s-a întins pe parcursul a trei ore şi a cuprins mai multe piese sau fragmente de piese, fiecare dintre ele cu farmecul şi doza ei de originalitate. A încântat, în debutul spectacolului, „Cartea junglei”, adaptare scenică de Petre Băcioiu, pe un text scris de R. Kipling – în interpretarea grupei mici de actori din cadrul secţiei externe Dej a Şcolii de Arte “Tudor Jarda”. A urmat “Coana Chiriţa”, adaptare de Petre Băcioiu, după piesa omonimă a lui Vasile Alecsandri, prilej pentru Ana Maria Reman (Coana Chiriţa), Lorena Ţentea (Luluţa) şi Anca Valasutean (Ioana) de a face roluri deosebite, prin interpretări pline de vervă şi umor, dovedind odată în plus actualitatea dramaturgiei lui Vasile Alecsandri. În continuare, publicul a fost cucerit de spectacolul “Polly, fetiţa din Soho”, după Bertold Brecht, interpretat cu talent de elevii Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică din Cluj-Napoca. Aceştia, cu dezinvoltura specifică unor viitori profesionişti au cântat, dansat şi interpretat roluri dificile, reuşind un adevărat tur de forţă, o contribuţie determinantă la această reuşită având-o coordonatoarea acestor tineri, profesoara Laura Corpodean. Mai departe, actorii amatori de la Şcoala de Arte “antrenaţi” de mereu ingeniosul şi neobositul Petre Băcioiu au interpretat, într-un stil savuros, câteva scene desprinse din piesele nemuritoare ale lui I.L.Caragiale: “O noapte furtunoasă”, “O scrisoare pierdută”, “D’ale carnavalului”. S-a bucurat, de asemenea, de un real succes şi piesa “Te iubesc, iartă-mă!” – scrisă de Zinaida Mahu, cursantă în anul II aclasei de actorie, cu rol determinant şi în piesă! – reprezentând un discurs dramatic, privind conflictul între generaţii într-o familie din lumea contemporană. A închis, într-un mod fericit, maratonul teatral reprezentaţia cu piesa “Lacuna”, de Eugen Ionescu – coordonator profesor Laura Corpodean – interpretată de tinerii elevi de la Liceul de Artă Dramamtică. Subiectul piesei, desprins din teatrul absurdului – al cărei pionier a fost Eugen Ionescu – îl constituie hotărârea, pe jumătate inocentă, pe jumătate vanitoasă, a unei eminente figuri academice de a-şi susţine examenul de bacalaureat, care lipsea din C.V.-ul lui şcolar, şi de a umple astfel o lacună. Iar concluzia desprinsă din acest carusel de gesturi şi fraze, aparent fără sens, vine necruţătoare precum o ghilotină: dacă vrei să compromiţi performanţa, supune-o unei probe derizorii.
La final, Vasile Corpodean, managerul Şcolii de Arte Cluj-Napoca le-a mulţumit, cu căldură, coordonatorilor şi trupelor prezente în spectacol, oferindu-le diplome de participare, iar spectatorilor – iubitori adevăraţi ai teatrului! – “diploma de rezistenţă teatrală”, pentru prezenţa lor răbdătoare şi tenace la un eveniment de o atât de substanţială densitate.






