VERNISAJUL CONCURSULUI NAȚIONAL DE GRAFICĂ “ANUALA DE GRAFICĂ” – EDIȚIA A IX-A
Joi, 31 mai 2018, la Şcoala de Arte Cluj a avut loc vernisajul Concursului Naţional de Grafică, „Anuala de Grafică” – ediţia a IX-a
Expoziţia celei de-a IX-a ediţii a Concursului Naţional de Grafică, intitulat „Anuala de Grafică”, a avut vernisajul joi, 31 mai 2018, la sediul Şcolii de Arte din Cluj-Napoca, situat pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51. La competiţie, a cărei jurizare se va face pe baza voturilor publicului şi a unui juriu de specialitate, participă cursanţi ai Şcolilor de Arte din Bucureşti, Oradea, Târgu-Jiu, Sibiu, Baia Mare, Ploieşti şi Cluj-Napoca, dar şi concurenţi individuali, în total sosind pe adresa concursului un număr de 30 de lucrări. Tema competiţiei din acest an este „100”, cu trimitere la Anul Centenarului României, care se celebrează în întreaga ţară, ca semn de preţuire pentru efortul strămoşilor care au înfăptuit Marea Unire de la 1918. Lucrările au fost prezentate de către Flaviu Moldovan, expertul clasei de grafică din cadrul Şcolii de Arte Cluj, care ne-a declarat următoarele: „Sunt bucuros că avem un număr mare de participanţi şi o diversitate atât de mare a interpretării acestui subiect generos. Am studiat lucrările primite în concurs şi remarc originalitatea abordării acestei teme, „100”, de către concurenţi. În primul rând sunt multe lucrări pe tematica drapelului tricolor, folosit într-o manieră inedită, cu tentă suprarealistă, apoi alţi participanţi au folosit tehnica colajului creând un font original pentru numărul 100. După aceea, au fost alţii care au făcut compoziţii în stil „pop art”, semn că participanţii sunt buni cunoscători ai istoriei artei şi ai curentelor ultimelor decenii. Aşteptăm publicul să viziteze expoziţia noastră până în data de 30 iunie, perioadă în care pot să-şi voteze favoriţii într-o urnă specială pusă la dispoziţie în acest scop”. Premiile ce vor fi oferite laureaţilor constau în importante albume de artă şi de asemenea, aceştia se vor putea înscrie la Şcoala de Arte Cluj fără a mai susţine examen de admitere.





