|  Revista ARTE |   ORAR   |  CASERIE ONLINE |
|   CONCURS - Posturi vacante   |   PARTENERI   | OLD SITE   | 

SPECTACOLE DE MUZICĂ POPULARĂ ÎN CADRUL ASOCIAŢIEI „PRODUS DE CLUJ”!

În 2017, Şcoala de Arte Cluj va susţine zece spectacole complete în cadrul acţiunilor Asociaţiei „Produs de Cluj”!

Şcoala  Populară de Arte „Tudor Jarda”, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj şi-a câştigat un binemeritat renume în domeniul organizării spectacolelor, prin valoarea deosebită a cursanţilor şi  experţilor săi. Astfel, aceasta culege laurii unei munci îndelungate, cea de formare a talentelor în majoritatea domeniilor artistice, iar includerea reprezentanţilor săi în circuitul de spectacole ale Asociaţiei ”Produs de Cluj” devine un fapt deja confirmat. Practic, la fiecare din cele zece spectacole ce vor fi susţinute în anul 2017, sub egida Asociaţiei, Şcoala de Arte Cluj va avea un program artistic autonom, bine definit, susţinut de cursanţii, experţii şi ansamblurile sale. „Şcoala de Arte e membră a Asociaţiei „Produs de Cluj” de doi ani şi am început colaborarea cu această instituţie încă de anul trecut, pe scena „Produs de Cluj”, cu tinerii săi interpreţi, cu profesorii lor, Ansamblul şi Taraful „Vatră de Dor”. Suntem foarte încântaţi de faptul că Şcoala de Arte va avea un program complet şi complex, începând de anul acesta, că vom avea avea deschideri oficiale cu momentele fanfarei Şcolii de Arte Cluj – „Fanfara Judeţului Cluj”. Suntem de asemenea bucuroşi că le putem oferi o şansă tinerilor care se specializează la cursurile Şcolii de Arte şi în acest fel pot exersa, promova, se pot obişnui cu scena, fiind astfel capabili să-şi demonstreze talentul”, a declarat d-na Ramona Moldovan, director la Asociaţia „Produs de Cluj”. La rândul său, dl. Vákár István, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj consideră că locul ocupat actualmente de către Şcoala de Arte în peisajul cultural clujean este unul binemeritat: „Şcoala de Arte Cluj e una din aceste instituţii importante ale judeţului Cluj. Am insistat să intre în ceea ce am creat tot noi, Consiliul Judeţean, şi anume Asociaţia „Produs de Cluj” , fiindcă acea plus-valoare care se creează în Şcoala de Arte „Tudor Jarda” este un veritabil „produs de Cluj”: prin artă, prin cultură, prin dezvoltarea acelor tineri care învaţă  diferitele instrumente, dansuri populare, ori alte genuri. Sunt convins că va fi o colaborare fructuoasă, deoarece  din această stagiune a acţiunilor Asociaţiei „Produs de Cluj”, Şcoala de Arte este prezentă de fiecare dată, deci prin urmare promovează Clujul, judeţul Cluj, Consiliul Judeţean în celelalte locaţii pe unde se va perinda în acest an „Produs de Cluj”.”  Dl. Marius Moldovan, directorul adjunct al Şcolii de Arte, cel răspunzător de aplicarea proiectului şi de partea de tehnică, logistică şi organizatorică ne-a declarat: “Încă o dată Şcoala de Arte Cluj îşi dovedeşte eficienţa în realizarea programelor culturale pe care le dezvoltă, participând la un nivel – pot spune  profesionist – prin prezentarea laturii folclorice a cursurilor pe care le dezvoltă, cât şi a formaţiilor. Nu este uşor să realizăm astfel de programe, ţinând cont că se lucrează cu oameni care se formează aici, în cadrul cursurilor noastre la clasele de canto şi instrumente populare, dar cu un efort substanţial, iată, şi prin onoranta propunere a Consiliului Judeţean şi al Asociaţiei “Produs de Cluj” roadele muncii noastre încep să apară”! La rândul său, dl. Vasile Corpodean, managerul instituţiei, a subliniat următoarea idee: “Aprofundarea colaborării din acest an cu Asociaţia “Produs de Cluj” este benefică atât Şcolii de Arte cât şi Asociaţiei, prin promovarea cursanţilor, experţilor şi a formaţiilor şcolii, dar şi prin aportul artistic şi cultural de înaltă calitate de care va beneficia “Produs de Cluj”. ”

Iată , în continuare, programul şi localităţile unde în acest an, 2017, Şcoala de Arte va avea o zi de spectacol, inclusă în cele trei, consacrate activităţilor Asociaţiei “Produs de Cluj”: Deva – 28 aprilie, Alba Iulia – 7 mai, Mediaş, 14 mai, Gherla – 21 mai, Câmpia Turzii – 4 iunie, Dej – 18 iunie, Floreşti – 2 iulie, Sibiu – 9 iulie, Timişoara – 16 iulie şi Cluj-Napoca – 17 septembrie. Reamintim că Asociația “Produs de Cluj” a luat ființă la sfârșitul anului 2010, fondatori fiind Consiliul Județean Cluj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Agro Transilvania. Motivele care au determinat înfiinţarea organizaţiei au ţinut de dorinţa autorităţilor locale de a promova produsele, tradițiile și cultura populară din județul Cluj. În acelaşi timp, se are în vedere promovarea excelenței în domeniul agriculturii, a meșteșugurilor tradiționale, în vederea creșterii competitivității în aceste domenii. Activitatea Asociației „Produs de Cluj” contribuie la dezvoltarea micilor întreprinzători, cu precădere a celor din mediului rural, și asigură reprezentarea producătorilor locali la nivel național şi internațional.