SPECTACOL DE MUZICĂ UȘOARĂ “MUZICĂ ȘI EMOȚIE”, LA TIMIȘOARA
Şcoala de Arte Cluj, în spectacol la Timişoara, împreună cu Şcolile de Arte din Timişoara şi Arad!
Miercuri, 4 decembrie 2019, Sala festivă a Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Timiş a găzduit, cu ocazia reinaugurării acesteia, un reuşit spectacol muzical-coregrafic, intitulat “Muzică şi emoţie”, oferit de Şcolile de Arte din Timişoara, Arad şi Cluj-Napoca. A fost un nou prilej pentru cele trei instituţii – aflate în subordinea Consiliilor Judeţene Timiş, Arad şi Cluj – să-şi împărtăşească experienţa acumulată în domeniu, printr-un dialog artistic extrem de viu, cel al tinerilor cursanţi care deprind tainele muzicii.
Programul a debutat cu momentul artistic al gazdelor, Şcoala de Arte din Timişoara – director Iosif Kalmar, manager Liliana Laichici – care a cuprins momente de dans modern, muzică uşoară, pop şi rock – vocală şi instrumentală. Au evoluat pe scenă, dezinvolt, trupa de dans modern “Chic dance” – coordonator profesor-coregraf Adela Scorobete, cu momentele “Căluşul” şi “Volare”, solistul vocal Mădălina Zamfir – clasa prof. Vanana Ciolac – cu piesa “You Are the Reason” , Fabian Mureşan Ronan – clasa prof. Sorin Todor – cu un moment instrumental, la orgă, cu prezentarea de modă a clasei de design vestimentar a prof. Gabriela Muscan şi cu interpreta vocală Bianca Katalinic – clasa prof. Georgiana Necşa – care a cântat splendid “O, Holy Night”! A venit apoi momentul dedicat rock-ului – care la Timişoara are un promotor de seamă, în persoana profesorului de chitară electrică Alexandru Faur, liderul formaţiei “The School Band” – iar sala a fost fascinată de acordurile acestui gen muzical şi de vocile Anamariei Indru – clasa prof. Vanana Ciolac – cu piesa “Royals” şi a Serenei Bobei – clasa prof. Georgiana Necşa – cu “Highway to hell” (AC/DC). Iar finalul, memorabil, a aparţinut maestrului Alexandru Faur şi colaboratorilor săi, cu piesa desprinsă direct din “filonul” muzicii rock, cea a legendarei formaţii Deep Purple, “Smoke on the Water”.
În continuare, cursanţii Şcolii Populare de Arte Arad – director Vasile Rus, manager Ioana Engelhardt – au prezentat câteva microrecitaluri de muzică folk şi pop, acompaniați de formaţia coordonată de profesorul Cornel Radu Moldovan, originar din Cluj-Napoca, unul din întemeietorii renumitei trupe Compact. A început, în forţă, solista Laurus Gabriela, cu “ On Ecrit Sur les Murs” şi “Ex and Ohs”, a continuat elevul Raul Nica – un folkist de perspectivă, cu o voce excelentă – cu piesele: “În umbra marelui urs” (Phoenix) şi “Vino Doamne” (Vali Sterian) şi Lorena Isabela Gâlea – clasa canto muzică ușoară a prof. Claudia Şteţcu, cu piesele “Seven Nation” şi “Something’s Gotta Hold on Me”. Următorul moment muzical a fost de o reală clasă şi a aparţinut unui tânăr interpret, Arthur Horeanu, semifinalist al concursului “Vocea României Jr” care a electrizat sala prin vocea şi jocul său de scenă, interpretând piesele “Old Town Road” şi “Human”. Au mai evoluat, de asemenea, în spectacol, tinerii Tomuţa David Anuel Anton, Andrei Botaş şi Laurus Dănuţ.
Iar cel de-al treilea moment al serii l-a constituit programul artistic al Şcolii de Arte Cluj-Napoca, susținut de cursanții claselor de Canto muzică ușoară (coordonatori Cristina Tureanu și Nicoleta Todoroi), acompaniaţi de formația “Napoca” a instituţiei, alcătuită din: Mihai Ghircoiaș – clape (coordonatorul formației), Andrei Petrean – percuție, Larisa Dodea – chitară electrică, Mihai Marenciuc – chitară bass. Momentul artistic al clujenilor a cuprins următoarele piese: “Timpul” (Marius Moga) – Timoce Claudia, “Dă Doamne Cântec” (Viorel Gavrila) – Hofmeister Andrada
“Ochii tăi” (Elena Cîrstea) – Gliga Giulia, “Fata sihastră” (Millenium) Suruceanu Loredana, “Întoarce-te acasă” (Antonia & Holograf) – Şerban Cecilia, “Atât de singur” (Talisman) – Suciu Ștefan, “Timpul” (Marius Moga) – Timoce Claudia. “A fost o bucurie, ca de fiecare dată acest spectacol – în primul rând o întâlnire între prieteni şi apoi între specialişti. Şi, desigur, sper să ne întâlnim în anii viitori mai mult şi mai des, şi să împărtăşim din experienţele noastre, realizările, dar şi problemele cu care ne confruntăm. Spectacolul de astăzi a fost unul de tinere talente, al unor tineri îndrăgostiţi de frumos şi pasionaţi de muzică – iar partea clujeană ne-a impresionat, ca de fiecare dată! E limpede că în spatele a ceea ce au prezentat ei este foarte multă muncă şi foarte multă seriozitate”- ne-a declarat d-na Liliana Laichici, managerul Centrului de Cultură Timiş. Iar la masa comună, de după spectacol, profesorul de chitară Cornel Radu Moldovan a ţinut să ne împărtăşească, plin de melancolie, câteva din amintirile sale de arădean naturalizat prin căsătorie şi repartiţie – dar, totuşi, clujean născut-crescut-trăit în municipiul de la poalele Feleacului: “Am înfiinţat în 1976 grupul “Compact”, cu Teo Peter, Costi Cămărăşan şi Bubu Luca din Oradea. L-am avut solist vocal pe Pascal Goilat din Congo – Brazzaville şi au fost vremuri extraordinare, atunci, la Cluj, eu fiind absolvent al Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu”, secţia Design Industrial. Am ajuns la Arad prin căsătorie şi prin repartiţie ministerială, în 1978, fiind obligat să părăsesc trupa în plin concert “Compact” şi să mă prezint la post, altminteri mi s-ar fi imputat plata studiilor universitare. Acum, la 67 de ani, pregătesc clasa de chitară de la Şcoala de Arte Arad, am douăzeci şi cinci de elevi la clasa de chitară şi mă mândresc pentru că Marcel, fiul meu, a terminat Conservatorul la Bucureşti şi este toboşarul lui Smiley, dar a cântat şi cu Steve Vai sau cu Benny Rietveld, basistul lui Carlos Santana. Cât despre spectacolul de astăzi, m-a bucurat întâlnirea cu clujenii mei şi am remarcat profesionalismul muzicii cântată de aceştia, recunoscând în trupă pe Larisa Dodea, chitarista care a colaborat şi cu “Compania de sunet”, din care am făcut parte şi eu”. La rândul său, dl. Vasile Corpodean, managerul Şcolii de Arte Cluj-Napoca, ne-a declarat următoarele: “Au ajuns o tradiţie întâlnirile dintre Şcoala de Arte din Timişoara şi cea din Cluj-Napoca. Deşi oraşele noastre sunt la mare concurenţă economică şi de atragere de diverse resurse, şcolile de arte se înţeleg şi colaborează foarte bine. De asemenea, sunt bucuros că Şcoala de Arte din Arad devine vizibilă şi participă la activităţile comune ale şcolilor de arte şi felicit noua conducere a instituţiei pentru această viziune modernă”!
În concluzie, spectacolul de la Timişoara a reprezentat o nouă experienţă a cursanţilor Şcolii de Arte Cluj-Napoca, având rolul de a întări coeziunea în cadrul echipei şi de a şlefui tehnicile interpretative ale membrilor săi, în cadrul instituţiei supranumită, generic, “Fabrica de Cultură”.






