“SEARA ARTELOR” – EDIȚIA A VIII-A, LA MUZEUL DE ARTĂ CLUJ-NAPOCA
“Seara Artelor” – Expoziţia Şcolii de Arte Cluj, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca!
Vernisajul expoziţiei anuale a compartimentului de Arte vizuale Cluj-Napoca, Turda şi Câmpia Turzii a Şcolii de Arte Cluj-Napoca, “Seara Artelor”, aflată la ediţia a VIII-a, a avut loc luni, 3 februarie, 2020, în ambianţa selectă a Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Astfel, până la data de 9 februarie a.c., clujenii vor putea admira lucrările cursanţilor secţiilor de Pictură, Grafică, Design vestimentar, Decoraţiuni interioare, Ceramică, Tehnici în pictură, Artă fotografică, Artă decorativă, coordonate de experţii Victor Apostu, Monica Artemiza Korent, Felix Peter, Blanca Pop şi Felicia Răcean. În ciuda vremii neprielnice de afară, un public numeros şi însetat de cultură a fost prezent la eveniment şi după cum s-au desfăşurat lucrurile, n-au avut ce regreta! În deschidere, gazda manifestării, dl. Lucian Nastasă-Kovacs, managerul Muzeului de Artă a salutat cu căldură prezenţa artiştilor amatori ai Şcolii de Arte Cluj: “De fapt, eu pun în practică un vis al d-lui Vákár István, vicepreşedintele Consiliului Judeţean: totdeauna şi-a dorit ca instituţiile aflate în subordinea Consiliului Judeţean să fie, aşa, ca o mână cu cinci degete – şi să se înţeleagă bine între ele. Eu, la rândul meu am fost la şcoala dumneavoastră acum doi ani şi am asistat la un frumos eveniment artistic. Ca urmare, o să punem în practică acest vis şi am vorbit cu dl. manager Corpodean despre acest fapt şi de la anul vom instituţionaliza acest schimb de gesturi artistice. Sper să găsesc spaţiu pentru dumneavoastră, pentru o vreme îndelungată, deoarece aveţi o creaţie diversă şi multă artă”. La care dl. Vákár István a replicat: “Într-adevăr, este un vis să întâlnim cât mai multe instituţii de cultură – nu-mi place prea mult expresia “subordonate Consiliului Judeţean”, ci mai degrabă complementare acestuia. Mă bucur că aţi reuşit să găsiţi formula de a colabora. Dacă nu ziceaţi dumneavoastră vă spuneam eu: vă conjur să faceţi această lucrare, ca să fie anuală şi, de asemenea, să rămână tradiţională. Acum aveţi aici pe aceşti creatori, care lucrează în tehnici diferite. Nu pot să nu mulţumesc atât echipei Muzeului de Artă cât şi Şcolii de Arte, “Fabrica de Cultură”, şi mă refer, pe lângă dl. Corpodean şi la directorul adjunct Marius Moldovan şi la d-na Dorina Taloş, fiindcă aici e vorba de un triumvirat superb, care funcţionează, unde Dumnezeu ne-a ajutat să facem o clădire modernă”! În continare, dl. Vasile Corpodean, managerul Şcolii de Arte Cluj a ţinut să-şi exprime satisfacţia pentru deschiderea unei expoziţii într-o locaţie atât de importantă: “E pentru prima dată când organizăm o expoziţie la Muzeul de Artă din Cluj şi-i mulţumesc din tot sufletul d-lui manager Nastasă-Kovacs pentru că ne-a ajutat să ne îndeplinim acest vis! De ce am dorit să organizăm expoziţia în acest an, la Muzeul de Artă: pentru că este cel de-al 65-lea an de existenţă al Şcolii de Arte Cluj şi ne-am gîndit, pentru cursanţii noştri, la o expoziţie de palmares, să rămână în amintirea lor acest lucru. Tototdată, anul acesta fiind an aniversar am vrut – şi am reuşit! – să ieşim din clădirea şcolii şi să organizăm cât mai multe spectacole, expoziţii în afara Clujului – şi chiar în ţară. Sperăm să îndeplinim acest deziderat al nostru pentru că Şcoala de Arte este a oraşului, a judeţului şi a ţării!” A venit apoi rândul cunoscutului profesor şi pictor clujean, Viorel Nimigeanu, prieten statornic al Şcolii de Arte Cluj, care a mărturisit, printre altele: “Şcoala de Arte Cluj înseamnă o calitate şi o garanţie că se lucrează, că se adună energii. Contează enorm că noi, oamenii, prin psihoterapie, prin exerciţiul acesta vizual avem un dar şi astfel niciodată n-o să ajungem la doctor pe fond psihic. Ne vor vindeca atelierele noastre, dăruind. Asta înseamnă iubirea şi arta comunicării: să ne dăruim calităţile! Noi suntem mai frumoşi dacă suntem împreună”! A venit apoi rândul coordonatorilor secţiilor de Arte vizuale să vorbească despre expoziţie, iar primul care a luat cuvântul, entuziast, a fost Victor Apostu, de la secţia de Pictură: “Este un eveniment deosebit şi un prilej de bucurie mare să mă revăd aici în Muzeul de Artă din Cluj-Napoca alături de cursanţii mei, expunându-şi picturile. A venit şi ziua aceasta – şi nu e puţin lucru! Arta este vie pentru că participăm la aceste manifestări şi n-o facem pentru că ne obligă cineva, ci pentru că ne place şi face parte din structura mentală, spirituală şi de gândire”. I-a continuat, din zbor, ideea, d-na Blanca Pop, expertul clasei de Grafică: “Adaug şi eu un lucru: Majoritatea cursanţilor mei sunt cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, deci este remarcabil faptul că aceşti copii sunt atât de buni, în ciuda vârstei lor tinere!” Iar d-na Monica Artemiza Korent, coordonatorul cursurilor de Design vestimentar, Decoraţiuni interioare şi Artă decorativă şi-a arătat, la rândul său, bucuria pentru participarea claselor sale la acest important eveniment, descriind lucrările expuse – sau “Structurile” – materialele din care au fost confecţionate, tehnicile folosite în realizarea lucrărilor textile, ceramice, din sticlă dar şi a celor din domeniul designului de obiecte, industrial, vestimentar, textile, de interior şi design peisagistic. Iar finalul i-a aparţinut d-nei Felicia Răcean, coordonatorul secţiilor externe Turda şi Câmpia Turzii, care au prezentat 25 de lucrări de pictură, grafică, artă decorativă, dintr-un total de 55 de cursanţi, câţi deţin clasele respective. “Şcoala de Arte Cluj este o “Fabrică de Cultură”! Dovadă, prezenţa noastră în acest foarte important spaţiu expoziţional. A fost un vis care a devenit realitate. Ne bucură şi ne onorează faptul că secţiile externe Turda şi Câmpia Turzii expun aici, le dă un imbold cursanţilor şi profesorilor de a face mai mult, mai frumos, pentru că standardul acestei instituţii este uriaş”… Apoi, după deschiderea expoziţiei, a urmat în Sala “Tonitza”, un splendid spectacol de muzică clasică, prezentat de dl. Marius Moldovan şi susţinut de Gabriela Ţîrţan, pian (clasa exp. Olga Bordas) – cu piesa “Octombrie – cântec de toamnă” (P.I.Ceaikovski), Andrei Bangău, canto clasic (clasa exp. Tamara Prădan) – cu “Caro mio ben” (Giuseppe Giordani), Horaţiu Coman, canto clasic – cu “Dorinţă” (prelucrare de Vasile Popovici, versuri Mihai Eminescu), acompaniaţi la pian de exp. Olga Bordas. Recitalul Şcolii de Arte a continuat cu un duet alcătuit din Diana Creţu, vioară & Olga Bordas, pian – cu piesele “Vuelvo al Sur” (Astor Piazzolla) şi “Volver” (Carlos Gardel), după care Ruxandra Moldovan – clasa chitară clasică, a expertului Ştefan Trifan – l-a încheiat, cu “Greenleaves” (Anonim, sec XVII) şi “Allegro” (Mauro Giuliani).
În concluzie, vernisajul Expoziţiei Şcolii de Arte la Muzeul de Artă Cluj-Napoca a reprezentat un minunat mod de celebrare a celor 65 de ani de existenţă a prestigioasei instituţii, sărbătoare care va continua şi pe 6 februarie, la sediul său de pe str. Fabricii de Zahăr nr. 51, cu Expoziţia “Retrospectiva Arte 65”, cuprinzând lucrările absolvenţilor secţiilor de Arte vizuale între anii 1954 – 2019.







