„POVESTE ÎN ACUARELĂ” 25 MARTIE – 1 APRILIE 2015
Liceul Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca, în parteneriat cu Şcoala Populară de Arte “Tudor Jarda”, va organiza în perioada 25 martie – 1 aprilie 2015 expoziţia Concursului Internaţional Artistic “POVESTE ÎN ACUARELĂ”. Concursul se află la a VII-a ediţie şi este organizat cu ocazia Zilei Şcolii, fiind aprobat de MEN şi cuprins în C.A.E.R.I./2015. Ediţia din acest an se adresează copiilor din şcoli şi grădiniţe speciale şi de masă, pe categorii de vârstă: preşcolari, nivelul primar, nivelul gimnazial, nivelul liceal. Expoziţia este parte a activităţilor de diseminare a rezultatelor concursului şi în cadrul ei se vor desemna câştigătorii şi se vor decerna premiile.
„POVESTE ÎN ACUARELĂ” este concurs artistic internaţional cu caracter interdisciplinar, în care au fost implicaţi cca 380 de elevi şi preşcolari din şcolile speciale şi de masă din ţara noastră (din judeţele Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Craiova, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vrancea, Vaslui, Vâlcea, şi din municipiul Bucureşti), precum şi din alte ţări (Finlanda, Grecia, Japonia). Tema aleasă pentru acest an este redarea unui personaj literar, prin realizarea unei ilustraţii la o poveste îndrăgită de copii, la un text literar, sau realizarea portretului unui personaj preferat, cu redarea trăsăturilor fizice şi morale ale acestuia.
Scopul general al acestui concurs este realizarea de activităţi extracurriculare, ca modalitate complementară de participare activă a tinerilor în comunitate, creşterea calităţii procesului educaţional prin abordare crosscurriculară, condiţii egale, echitabile de acces la educaţie pentru elevii cu disabilităţi, dezvoltarea deplină a potenţialului creator.
Ca obiectiv specific, se urmăreşte o creştere a calităţii învăţării prin fructificarea cunoştinţelor achiziţionate la clasă, coroborate cu activităţi extracurriculare:
- de cunoaştere – prin studiu al limbii şi literaturii române/materne (în cadrul cercurilor de specialitate, sau prin studiu la bibliotecă)
- de autocunoaştere – prin activităţi de consiliere, activităţi ludice şi recreative, prin care elevul determină raportarea sa la un sistem de valori şi norme morale, determinând astfel de ce un personaj literar este preferat
- de formare de priceperi şi deprinderi – prin studiu al tehnicilor de reprezentare plastică (la muzeul de artă, în atelierul unui pictor, în cadrul cercurilor de specialitate)
Concursul valorifică astfel informaţii acumulate la orele de limba şi literatura română/maternă, consiliere, educaţie plastică, precum şi competenţe dezvoltate la aceste discipline, concursul vizând aplicarea practică a informaţiilor şi competenţelor.
Expoziţia va fi deschisă oficial în data de 25 martie 2015, la ora 16.00, la Galeria Arte a Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda”, Str. Vasile Alecsandri Nr.1, Cluj-Napoca. Anunţarea câştigătorilor şi decernarea premiilor va avea loc în cadrul vernisajului.
Atât obiectivele generale, cât şi cele specifice ale concursului, le considerăm îndeplinite pe deplin şi suntem extrem de fericiţi că, prin exprimare vizual-plastică, am suprimat graniţele de comunicare lingvistică, dar şi graniţele convenţional-geografice, fructificând parteneriatele educaţionale intrate deja în tradiţie. O reuşită de care suntem încântaţi şi mândri este încheierea de noi parteneriate cu şcoli româneşti, dar şi cu şcoli de la celălat capăt al lumii, din Japonia, şcoala Meisei Gakuen School for the Deaf din Tokyo, o premieră absolută în domeniu.

