|  Revista ARTE |   ORAR   |  CASERIE ONLINE |
|   CONCURS - Posturi vacante   |   PARTENERI   | OLD SITE   | 

„PARFUM DE FEMEIE”

Sub genericul „Parfum de femeie”, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca – „Fabrica de Cultură Cluj” vă invită să testaţi trei „arome” cultural – artistice cu ocazia zilei Doamnelor şi Domnişoarelor, florile vieţilor noastre.

În 7 martie 2013, de la ora 18 la Cinema Mărăşti, vă invităm să participaţi la un spectacol de muzică uşoară realizat de către cursanţii secţiilor de muzică uşoară ale Şcolii de Arte Cluj, secţii coordonate de către experţii Alexandru Malschi, Lacko Tunde, Mihai Ghircoiaş şi Silvia Codrescu. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de formaţia „Napoca”, formaţie compusă din cursanţii şcolii de la clasele de instrumente muzicale.

În 8 Martie 2013, de la ora 16, la Cinema Mărăşti, vă aşteptăm la un spectacol de muzică populară realizat de clasele de muzică populară, conduse de experţii Ana Strîmturean şi Claudiu Ciotleuş, acompaniamentul fiind asigurat de către taraful „Rapsodia Someşană”, condus de către expertul Vasile Chiorean.

Seara, de la ora 18,30 la Galeria „Arte”, delectarea aromelor va continua cu o expoziţie grupată sub genericul „Fashion Mix” – ediţia a V-a – „Culoare şi formă”. În cadrul ei, clasa de design vestimentar a Şcolii de Arte Cluj, condusă de către experta Călina Langa vă va oferi spre admiraţie modele de îmbrăcăminte pentru doamne şi domnişoare pentru a putea aborda venirea primăverii în ţinute adecvate, marca „Fabrica de Cultură Cluj”. Veţi avea parte şi de un moment muzical surpriză, realizat de cursanţii de la clasele de muzică.

Vă aşteptăm cu drag, Doamnelor, Domnişoarelor şi … Domnilor!