|  Revista ARTE |   ORAR   |  CASERIE ONLINE |
|   CONCURS - Posturi vacante   |   PARTENERI   | OLD SITE   | 

FESTIVALUL „PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!”

Consiliul Judeţean Cluj şi Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca vă invită în perioada 12-13 martie 2015, în spaţiul sălii „Şantier” la Festivalul Şcolii de Arte Cluj – care conţine două spectacole de muzică vocal – instrumentală, dans, teatru şi joc popular – festival numit „Pentru că e primăvară!”, ediţia a VII-a.

În desfăşurarea acestui festival puteţi urmări, pe parcursul celor două zile, evoluţia celor mai talentaţi cursanţi ai secţiilor Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” Cluj din Cluj-Napoca, Turda, Gherla, Dej, Aiton, Izvoru Crişului şi Frata. Aceştia vor prezenta în program atât momente solistice, individuale cât şi de grup. Vor participa şi ansamblurile artistice ale Şcolii de Arte Cluj:

  • Taraful „Vatră de dor“
  • „Horitorii de la Gherla“
  • Fanfara Dej
  • Corala Dej
  • Formaţiile de muzică uşoară „Napoca“, „Clussium” şi „Recovered”
  • „Spa Jazz Band“
  • Corala „Canticorum“ Cluj-Napoca
  • Ansamblul folcloric „Popular“
  • Orchestra „Popular“
  • Trupa de teatru „Pavlov 25“
  • Trupa de dans modern „Rhythm Nation“
  • Ansamblul instrumental Frata

Festivalul va fi deschis prin prezentarea în holul principal de intrare în Şcoala de Arte Cluj, a unei expoziţii de primăvară, numită „Flori şi pictură”, expoziţie realizată de către secţiile de pictură şi decoraţiuni interioare ale Şcolii de Arte Cluj.

Aşadar, în 12 şi 13 martie 2015, de la ora 17, în sala „Şantier” a Şcolii de Arte Cluj, vă întâlniţi cu excepţionalii artişti creaţi pe băncile Şcolii de Arte din Cluj.