“FASHION MIX” – EDIŢIA A X-A – EXPOZIŢIA CLASEI DE DESIGN VESTIMENTAR A ŞCOLII DE ARTE CLUJ
Joi, 8 martie 2018, ora 17.00, Galeria “Carol Pop de Szathmari” a Şcolii de Arte Cluj, de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, găzduieşte cea de-a zecea ediţie a expoziţiei claselor I şi II design vestimentar coordonate de d-na expert Monica Korent. Titlul expoziţiei este „Mix Denim” – o combinaţie de materiale şi culori care transformă hainele în produse vestimentare cu personalitate. „Aceleaşi teme sunt tratate în diferite feluri, nerepetându-se, aşa cum de fiecare dată primăvara vine cu siguranţă, dar de fiecare dată altfel. Denimul, tricoul, voalul sau lâna sunt materiale în trend care, asociate, creează outfit-uri originale şi tinereşti, potrivite pentru timpul liber al adolescenţilor, studenţilor sau persoanelor tinere”, a declarat, despre tema expoziţiei, d-na Korent. Evenimentul va fi prezentat de actorul Petre Băcioiu.

