|  Revista ARTE |   ORAR   |  CASERIE ONLINE |
|   CONCURS - Posturi vacante   |   PARTENERI   | OLD SITE   | 

CONCURS NAȚIONAL DE MUZICĂ POPULARĂ „CLUJULE, VATRĂ DE DOR!”, EDIȚIA A III-A

Concursul Naţional „Clujule, vatră de dor!”, ediţia a III-a,  la Şcoala de Arte Cluj-Napoca, 4-5 aprilie 2019

Publicul clujean, iubitor de folclor este aşteptat vineri 5 aprilie 2019, ora 16.00, la un extraordinar spectacol prilejuit de cea de-a treia ediţie a Concursului Naţional de muzică populară, „Clujule, vatră de dor!”, destinat exclusiv Şcolilor de Artă din ţară. Organizat de Consiliul Judeţean Cluj, prin Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda”, acesta se va desfăşura în perioada 4-5 aprilie la Cluj-Napoca, la sediul instituţiei, str. Fabricii de Zahăr nr. 51, în Sala “Şantier”. Concursul îşi propune să încurajeze şi să promoveze tinerii interpreţi vocali şi instrumentişti din rândul numeroşilor cursanţi, care urmează această specializare la Şcolile de Arte din România, iar vârsta de participare este între 16 şi 30 de ani.

„Ideea organizării acestui concurs ne-a venit după ce am constatat că foarte mulţi tineri din zona Clujului se apropie de muzica populară şi se înscriu la secţia de cânt popular din cadrul şcolii noastre. Astfel ne-am gândit să îi promovăm, să le dăm şansa să se afirme în cadrul unei competiţii, alături de colegii lor din toată ţara. De exemplu, la această ediţie participă cursanţi ai claselor de cânt popular şi instrumente populare de la Şcolile de Arte din: Alba Iulia, Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Oradea, Piatra-Neamţ, Reşiţa, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Timişoara şi Cluj-Napoca, fapt ce reprezintă deja o garanţie a faptului că trofeul va fi extrem de disputat”, ne-a declarat Vasile Corpodean, managerul instituţiei organizatoare. Invitaţi în Gală: Maria Mihali – Şcoala de Arte Cluj-Napoca – câştigătoarea trofeului ediţiei a II-a a Festivalului „Clujule, vatră de dor!“, Ioan Dordoi, Ana Strîmturean, Felix Gălan, Ioana Petran. Acompaniază: Orchestra Şcolii de Arte Cluj „Vatră de Dor“ – dirijor Marius Moldovan. Participă: Ansamblul folcloric „Vatră de Dor“ al Şcolii de Arte Cluj-Napoca – instructor coregraf Viorel Dragomir. Intrarea la spectacolul de gală de vineri, 5 aprilie este liberă!