DESCHIDEREA ANULUI EDUCAŢIONAL LA ŞCOALA DE ARTE CLUJ
UN SPECTACOL FESTIV DESCHIDE ANUL EDUCAȚIONAL LA ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Anul educațional 2016-2017 va debuta la Școala de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, luni, 3 octombrie 2016. De la ora 17:00, în sala „Şantier” din sediul instituţiei, situat pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, vor avea loc mai multe momente, menite să marcheze în mod festiv noul an de studiu.
Manifestările vor debuta cu un spectacol de muzică uşoară şi populară, susţinut de experţi şi cursanţi ai şcolii, spectacol pregătit în cadrul Taberei de Toamnă, ediția a VIII-a, desfășurată în perioada 12-16 septembrie 2016, la Albac, în județul Alba. Cei de la muzică ușoară vor fi acompaniați de formația „Recovered”, iar cursanții de la muzica populară de taraful „Vatră de dor”. Pe scenă vor urca și membrii ansamblului „Vatră de dor”, care vor prezenta mai multe dansuri populare din zona Transilvaniei.
Tot acum va fi lansat noul număr al revistei ilustrate „Making Of”, în care sunt prezentate activitățile instituției de cultură din anul educațional 2015-2016, iar în Galeria „Chipurile Clujului” va fi vernisată o expoziție ce cuprinde lucrări ale cursanților, realizate în cadrul Taberei de pictură, ediția a VI-a, desfășurată la Dej, în perioada 4-9 iulie 2016.
În cadrul festivității de deschidere vor fi prezentați experții coordonatori ai claselor și, totodată, vor fi înmânate diplomele și medaliile „Prietenii Artelor” experților care au avut o activitate deosebită în cadrul instituției, sau celor care au susținut în mod constant acțiunile Școlii de Arte Cluj.
„Este deja o tradiție să deschidem anul educațional printr-un spectacol festiv în care să prezentăm realizările avute în anul anterior, dar și proiectele culturale viitoare, în care se pot implica cei care fac parte din școala noastră. Este vorba, în special, de spectacole și tabere la care cursanții sunt așteptați să se înscrie și unde pot acumula cunoștințe benefice pentru formarea lor artistică. În același timp, dorim să-i evidențiem pe experții instituției noastre, care au avut rezultate deosebite și care au demonstrat că sunt adevărați prieteni ai artei”, a precizat managerul Școlii de Arte Cluj, domnul Vasile Corpodean.
Prezentatorii evenimentului vor fi Petre Băcioiu, actor al Teatrului Național din Cluj-Napoca şi expert al clasei de Actorie şi Retorică a şcolii, alături de Grigore Sâmboan, redactor șef la radio Renașterea și referent cultural la Școala de Arte. Intrarea este liberă și deschisă publicului larg.
În anul 2016-2017 la Școala de Arte „Tudor Jarda” vor studia aproximativ 900 de cursanți. Instituţia de cultură subordonată Consiliului Judeţean Cluj are o activitate de peste 60 de ani și desfăşoară programe de educaţie permanentă în patru domenii: muzică, arte vizuale, arte dramatice şi coregrafie.
Cei care doresc să urmeze cursurile Școlii Populare de Arte Cluj sunt așteptați să se înscrie până miercuri, 05 octombrie 2016, între orele 10 – 18, la sediul instituţiei de pe strada Fabricii de Zahăr, nr. 51. Amănunte se pot obține de pe site-ul www.scoaladearte.ro.

