|  Revista ARTE |   ORAR   |  CASERIE ONLINE |
|   CONCURS - Posturi vacante   |   PARTENERI   | OLD SITE   | 

SPECTACOLUL DE MUZICĂ POPULARĂ DEDICAT ZILEI UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE

A fost, la Şcoala de Arte Cluj,  spectacolul de muzică populară dedicat Zilei Unirii Principatelor Române!

Miercuri, 23 ianuarie 2019, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” a sărbătorit, printr-un reuşit spectacol de muzică şi jocuri populare, în Sala „Şantier” de pe str. Fabricii nr. 51, Ziua Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859. Evenimentul, prezentat cu profesionalism de actorul Petre Băcioiu, a debutat cu un Grup de cursanţi şi solişti vocali ai claselor de canto muzică populară, coordonat de experţii: Ana Strîmturean, Ioana Petran și Claudiu Ciotleuș. Aceştia au interpretat  splendide cântece provenind din zonele tradiționale româneşti, de dragoste sau patriotice, închinate acestei măreţe sărbători. Astfel, în faţa unui public entuziast şi îndrăgostit de folclor au evoluat următorii cursanţi: Denisa Perde, Felea Adriana, Arlesiana Agrijan, Sebastian Roman,  Petric Paul, Răzvan Iancău, Alin Bucea, Andrei Covaviu, Raluca Codori, Denisa Boncea, Alexandra Mariş, Duprii Ilaria, Andreia Matiş, Toedora Martin, Ioana Popa, Rareş Checicheş, Mădălina Feier. Cel de-al doilea moment al serii a aparţinut Ansamblului folcloric „Vatră de Dor“ al Școlii de Arte Cluj, coordonat de instructorul coregraf Viorel Dragomir, iar tinerii dansatori i-au încântat pe cei prezenţi în sală cu o Suită de jocuri din Dealurile Clujului, ilustrând pe deplin traseul ascendant al acestui ansamblu. Spectacolul a fost acompaniat de Taraful „Vatră de Dor“ al Școlii de Arte Cluj, dirijat de Mihai Moroșan. Despre acest taraf putem spune că şi-a dovedit, ca-n multe alte rânduri, măiestria, prin componenţii săi, instrumentişti cu experienţă, precum: Vasile Chiorean (taragot), Petrică Pleșca (saxofon), Mihai Moroșan (țambal), Bonţa Andrei (vioară), Vasilian Bojan (violă), Ionică Răzăilă (acordeon), Ruben Bolea (contrabas). Menţionăm de asemenea că regia spectacolului i-a aparţinut prof. Mihai Ghircoiaş, iar decorul scenei d-nei expert Monica Korent. La final, conform tradiţiei, interpreţii şi dansatorii care au evoluat pe scenă s-au prins cu publicul într-o Horă a Unirii, largă şi generoasă precum sufletele celor prezenţi în Sala “Şantier” a Şcolii de Arte Cluj.