|  Revista ARTE |   ORAR   |  CASERIE ONLINE |
|   CONCURS - Posturi vacante   |   PARTENERI   | OLD SITE   | 

EXPOZIȚIA ITINERANTĂ DE ARTE VIZUALE “LEMN Á LA CLUJ” LA SATU MARE

Expoziţia itinerantă de arte vizuale „Lemn á la Cluj”, a Şcolii de Arte Cluj-Napoca, la Satu Mare, în perioada 18 martie – 1 aprilie 2019!

Şcoala Populară de Arte ”Tudor Jarda” Cluj-Napoca, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj prezintă în perioada 18 martie – 1 aprilie 2019, la Galeria de Artă a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Expoziţia intinerantă de arte vizuale „Lemn á la Cluj ”.  Aceasta conţine lucrările realizate de cursanţii Şcolii de Arte Cluj – secţiile externe Turda şi Câmpia Turzii – cu prilejul Taberei de arte plastice „Lemn á la Cluj”, desfăşurată în perioada 7-10 iulie 2018, având  scopul precis de promovare a unor obiective culturale și turistice din județul Cluj, care au la bază lemnul. Expoziţia a mai poposit anterior în foaierul Teatrului de Stat “Aureliu Manea” din Turda, cu ocazia spectacolului prilejuit de încheierea Taberei Muzicale de Toamnă a Şcolii de Arte Cluj, la data de 10 august 2018 şi la începutul lunii februarie 2019, în cadrul manifestării “Seara Artelor”. Expoziţia “Lemn á la Cluj” la Satu Mare  vine după o altă expoziţie tematică, “Artă á la Cluj”, de prezentare a judeţului Cluj, realizată în cadrul proiectului “Centenar” şi organizată de Şcoala de Arte Cluj în acelaşi municipiu şi galerie, în perioada 21 septembrie – 8 octombrie 2018, eveniment care s-a bucurat atunci de un real succes.

Vernisajul Expoziţiei itinerante „Lemn á la Cluj” va avea loc la data de 18 martie, ora 16.00,  în Galeria de Artă a C.J.C.P.C.T. Satu Mare şi va fi urmat de momente artistice susţinute de către cursanţi şi experţi ai Şcolii de Arte Cluj.