“JOIA ARTELOR” – STAGIUNEA ARTISTICĂ A ȘCOLII DE ARTE CLUJ
„Joia Artelor” la Şcoala de Arte Cluj, o acţiune care-i stabilizează statutul de instituţie publică de spectacole şi concerte!
De puţine zile, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca a trecut într-o nouă etapă de dezvoltare şi stabilizare a rolului său cultural, atât pe plan local cât şi naţional, prin conferirea, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Cluj, a unui statut extrem de preţios: cel de instituţie publică de spectacole şi concerte! Referitor la acest eveniment, care duce la creşterea ariei de acţiune a prestigioasei instituţii clujene, managerul său, dl. Vasile Corpodean, ne-a declarat: „Suntem onoraţi că în cel de-al 65-lea an al existenţei sale, Şcolii de Arte Cluj i-a fost conferit acest statut de invidiat, care-i atestă capacitatea de a se manifesta din plin în mai multe domenii ale artei şi culturii, pe lângă vechiul statut de furnizor de cursuri de educaţie permanentă. Am avut, de-a lungul anilor, acţiuni de mare răsunet, care s-au bucurat de o receptare neaşteptat de favorabilă pe plan naţional – şi una dintre ele este „Joia Artelor”, acţiune de artă care s-a permanentizat şi care se desfăşoară aproape în fiecare seară de joi în instituţia noastră, de ani de zile. Inaugurarea proiectului a început în aprilie 2013, odată cu inaugurarea Sălii de spectacole “Șantier”, sală fără de care acest demers n-ar fi putut avea loc. Astfel, am finalizat, până în 18 iunie – dată care coincide cu sfârşitul anului educaţional – acţiunile care se desfăşoară sub genericul „Joia Artelor – Stagiunea artistică a Şcolii de Arte Cluj”, proiect care a contribuit şi el, hotărâtor, la obţinerea statutului de instituţie publică de spectacole şi concerte.” Edificator în acest sens este programul „Joii Artelor”, care a debutat încă de la începutul anului 2020 şi care va continua până la data menţionată:
– 15 ianuarie: Sala mare a Primăriei Municipiului Turda – de „Ziua Culturii Naționale” – inaugurarea secției de Inițiere fanfară Turda, înmânare diplome de absolvire a Școlii de Arte Cluj cursanților secțiilor Inițiere corală și Pictură, Grafică, Artă decorativă Turda și Câmpia Turzii, expoziții de artă plastică, momente artistice.
– 16 ianuarie: Mănăstirea Muntele Rece – Cenaclul literar-artistic „Steaua fără nume”, ediția a VII-a
– 23 ianuarie: Spectacol de Ziua Unirii Principatelor Române organizat în colaborare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca
– 30 ianuarie: Proiectul ERASMUS, organizat de Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, cu participarea unor elevi şi profesori din Letonia, Turcia, Polonia şi România, simultan cu organizarea unor ateliere demonstrative de Ţesut, Cusut și Ceramică
– 6 februarie: Retrospectiva „Arte 65”, Sala „Şantier”, expun absolvenţi ai Şcolii de Arte Cluj din perioada 1954 – 2019
– 13 februarie: Tabăra Muzicală de Iarnă, ed. a VII-a, Albac
– 21 februarie: Expoziţia de arte vizuale „Piatră de Cluj” la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ion Românu”, Reşiţa
– 5 martie: „Fashion Mix” – Ed. a XII-a, Expoziţia clasei de design vestimentar
– 12 martie: Festivalul de muzică vocal-instrumentală, dans, teatru şi joc popular „Pentru că e primăvară”, Ed. a XII-a
– 19 martie: Inaugurarea proiectului „La pas prin judeţul Cluj”, expoziţie de prezentare a judeţului, la Centrul Info Călăţele-Călata, expoziție însoțită de momente artistice
– 26 martie: Ziua Mondială a Teatrului, Ed. a X-a. Spectacol a clasei de actorie, coordonată de expert Petre Băcioiu
– 2 aprilie: ”Interferenţe Muzicale” – Ed. a VII-a, spectacol al clasei de instrumente muzicale
– 9 aprilie: Concert de pricesne al claselor de canto muzică populară
– 30 aprilie: Spectacol de Ziua Internaţională a Dansului
– 7 mai: Anuala de Grafică, Ed. a XI-a
– 14 mai: Concursul Naţional de Pictură Contemporană, Ed. a X-a
– 21 mai: Concursul Naţional de Muzică Uşoară „Tinereţe pe portativ”, Ed. a IX-a
– 28 mai: „La pas prin judeţul Cluj”, expoziţie de prezentare a judeţului, la Centrele Info-Turistice din județul Cluj, expoziție însoțită de momente artistice
– 4 iunie: Spectacol de teatru al clasei de actorie, la final de an
– 18 iunie: Prezentare de modă de final de an a clasei de Design vestimentar

