|  Carnetul Online de Elev |   ORAR   | EXAMENE |  REZULTATE EXAMENE | 
|   CONCURS - Posturi vacante   |   PARTENERI   |

Programă curs ORGĂ ELECTRONICĂ

Durata studiului:  3 ani

Pe parcursul orelor de predare şi studiu se va urmări însuşirea următoarelor cunoştinţe:

 

ANUL I

–         Sondaj pentru verificarea cunoştinţelor cursanţilor

–         Istoricul instrumentului, descrierea instrumentului, părţile componente, tipuri de orgă, funcţionarea instrumentului, registrele orgii

–         Iniţiere muzicală: cheia sol şi cheia fa, notele muzicale, scrierea si citirea notelor, exercitii de citire si digitatie, ţinuta corectă a corpului şi a mâinilor la instrument.

–         Cunoaşterea şi executarea valorilor de note si pauze: nota întreagă, doimea, pătrimea, optimea şi şaisprezecimea.

–         Cunoaşterea măsurilor de 2, 3, 4, 6 timpi

–         Cunoaşterea gamelor Do major, Fa major şi Sol major (respectiv a relativelor minore) şi executarea lor pe 1 – 2 octave; semnele de alteraţie.

–         Cunoaşterea şi executarea exerciţiilor de tehnică (legato şi stacato), a exerciţiilor ritmice (dactilul, anapestul, trioletul, sincopa şi contrapunctul)

–         Exerciţii pe gamele învăţate, arpegii, acorduri.

–         Noţiuni despre STYLE, acompaniament, alcătuirea acompaniamentului la orga electronică

–         Sistemul de acompaniament prin folosirea unui singur deget de la mâna stângă

pentru acorduri majore şi a două degete pentru alte tipuri de acorduri

–         folosirea acompaniamentului automat şi a resurselor instrumentului electronic

 

Material obligatoriu de parcurs în timpul anului: game majore şi minore până la 1 alteraţie inclusiv; arpegii şi acorduri (1 – 2 octave), studii tehnice, aplicaţii specifice instrumentului, mici piese.

 

Material pentru examen:

 

– o gamă din cele studiate, arpegiu si acorduri,

 interpretarea a doua piese

 

Repertoriu la alegerea profesorului în funcţie de posibilităţile cursantului.

ANUL II

–         Recapitularea cunoştinţelor dobândite în anul I

–         Reluarea tuturor problemelor de tehnică şi interpretare din anul I la un nivel

superior de dificultate pe întregul parcurs al anului de învăţământ

–         Cunoaşterea gamelor majore şi minore cu 2 – 3 alteraţii şi executarea lor pe 1 – 2 octave;

–         Exerciţii pe gamele învăţate, arpegii, acorduri.

–         Acorduri micşorate şi acorduri cu cvinta mărită

–         Diviziuni excepţionale, trioletul, cvartoletul, cvintoletul, sextoletul

–         Studiul acordurilor cifrate, exerciţii de acompaniament după partituri cifrate

–         Formarea acordurilor prin apăsarea concomitentă a 3-4 clape la mâna stângă

–         Orga-instrument orchestră, programarea instrumentului

–         Folosirea sistemului de clape dinamice cu interpretare în stil pianistic

–         Folosirea diferitelor tipuri de sunete, ecou, sustain, dublarea vocilor

 

Material obligatoriu de parcurs în timpul anului: game majore şi minore până la 2 – 3 alteraţii; arpegii şi acorduri (1 – 2 octave); studii tehnice; aplicaţii specifice instrumentului, repertoriu de piese

 

Material pentru examen:

 

–         o gamă majoră şi una minoră din cele studiate, arpegiu şi acorduri,

–         interpretarea a trei piese

 

Repertoriu la alegerea profesorului.

 

ANUL III

–         Recapitularea materialului parcurs în anii precedenti

–         Probleme de tehnică şi interpretare la un grad avansat de dificultate

–         Cunoaşterea gamelor majore şi minore cu 4 – 7 alteraţii şi executarea lor pe 1 – 2 octave;

–         Exerciţii pe gamele învăţate, arpegii, acorduri, studii

–         Exerciţii de citire la prima vedere

–         Dezvoltarea ritmului si simţului armonic prin exerciţii şi piese la care cursantul ajutat de profesor trebuie sa stabilească armonia şi formele ritmice de acompaniament

–         Acompaniamentul la muzica uşoară şi folclor

–         Însuşirea de noţiuni de corepetiţie

–         Acompanierea de piese de muzică populară şi uşoară

–         Noţiuni despre tehnica moderna de sunet (sisteme de inregistrare tip sequencer, sistemul MIDI, sisteme de înregistrare, prelucrare şi stocare a sunetului, notiunea de sampling, expunerea şi folosirea posibilităţilor tehnice ale unei orgi profesionale, sintetizatorul, crearea sunetelor prin procesul de sinteză, efecte)

 

Material obligatoriu de parcurs în timpul anului: game majore şi minor, arpegii şi acorduri, studii tehnice, aplicaţii specifice instrumentului, repertoriu de piese

 

Material pentru examenul de absolvire:

–         1 gamă majoră şi una minoră din cele studiate,  la alegerea comisiei

–         arpegii şi acorduri la alegerea comisiei

–         descifrarea unei partituri la prima vedere

–         patru piese la alegerea comisiei din repertoriul cursantului

 

Repertoriu la alegerea profesorului.

X