Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE ACTIVITĂȚI LUNARE TEORIA MUZICII ORARE REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO, BUGET PROGRAME ANALITICE CURSURI DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARIȚII ÎN PRESĂ CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » Evenimente » VERNISAJUL EXPOZIȚIEI DE VARĂ “LEMN DE CLUJ” LA MUZEUL MEMORIAL “OCTAVIAN GOGA” CIUCEA

VERNISAJUL EXPOZIȚIEI DE VARĂ “LEMN DE CLUJ” LA MUZEUL MEMORIAL “OCTAVIAN GOGA” CIUCEA

Vernisajul Expoziției de vară “Lemn de Cluj” a Școlii de Arte Cluj, la Muzeul Memorial “O.Goga” Ciucea.

Școala Populară de Arte ”Tudor Jarda” Cluj-Napoca, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj, a vernisat joi, 18 iulie 2019, în incinta Muzeului Memorial “Octavian Goga” din Ciucea, expoziția itinerantă de arte vizuale „Lemn de Cluj”, aceasta având scopul de promovare a unor obiective culturale și turistice din județul Cluj, care au la bază lemnul. “De câte ori vin la Ciucea sunt încercat de un sentiment, acela că trebuie să fim mândri că trăim într-un asemenea spațiu”, a mărturisit, în deschidere, actorul Petre Băcioiu, amfitrionul manifestării. “Pentru noi această expoziție reprezintă deja o tradiție. Venim de trei-patru ori pe an la Ciucea și de data aceasta avem, cu repetiție, prezentarea lucrărilor unei tabere pe care tocmai am adus-o din foaierul Consiliului Județean Cluj. În primul rând sunt fericit să ne aflăm în situația în care acest muzeu a ajuns, în sfârșit, din punct de vedere juridic în posesia Consiliului Județean și de câte ori revin la Muzeu, eu, personal, având rădăcini în aceste locuri, mă încarc de aici cu multă energie”, a declarat, la rândul său, dl. Vasile Corpodean, managerul Școlii de Arte Cluj. “Am fost întrebat astăzi ce caută arta lângă un castel, venind vorba de festivalul de muzică la Bonțida, dar întrebarea are valabilitate și când ne referim la Ciucea. Ei bine, eu cred că n-ar fi rău ca fiecare castel să aibă câte un festival, fiindcă de când există festivalul “Electric Castle” castelul Banffy – aflat în plin proces de restaurare - și-a dobândit și un acoperiș, Clujul a intrat într-un circuit înainte de “Untold”, satul respectiv a crescut, casele lui sunt mai frumoase. Iar Ciucea, un loc încercat de o istorie foarte interesantă, e un punct apropiat de sufletul meu pentru că reprezintă un simbol al conviețuirii transilvane, așa cum trebuie ea să fie. Ciucea e locul unde doi naționaliști, în sensul bun al cuvântului – Octavian Goga și Ady Endre – au trecut peste neînțelegeri și s-a născut între ei o prietenie. Castelul e foarte important pentru noi dar mai importanți sunt oamenii, importantă e și Școala de Arte pentru că – prin concertele sale de aici - aduce o viață cu ceva mai frumoasă decât o aduc vizitatorii și produce plusvaloare culturală, într-un mare tezaur istoric”, a mărturisit dl. Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, sosit să viziteze complexul muzeal și să analizeze perspectivele sale de dezvoltare în situația în care Consiliul Județean a obținut o victorie aproape decisivă în lupta cu cei care au revendicat castelul. Iar deschiderea oficială a expoziției a fost făcută de către directorul interimar al Muzeului, dl. Eduard Boboc: “Suntem foarte bucuroși să vă avem ca oaspeți, bucuroși de asemenea de prietenia tradițională care ne leagă de Școala de Arte, ca unități subordonate Consiliului Județean Cluj - și aceasta sperăm să sporească și să dureze cât mai mult. Vă invit cu drag să vizitați expoziția care se deschide astăzi dar și pe celelalte aflate în muzeu”.
Curând, întreaga asistență s-a mutat în salonul de muzică al castelului, unde a avut loc spectacolul muzical-poetic oferit de Școala de Arte. După o poezie recitată de actorul Petre Băcioiu, a venit momentul intervenției prof. Mihai Ghircoiaș, specialist de marcă în domeniul muzical: “Când venim aici ne gândim de fiecare dată la extraordinara relație de prietenie dintre Octavian Goga și Ady Endre. Dacă doi mari oameni, două mari spirite au făcut aici istorie, noi trebuie să le permanentizăm memoria. Și mă refer și la acest pian Bechstein, cu o istorie de cel puțin o sută de ani, la care au cântat atâtea personalități invitate la seratele muzicale ale familiei Goga, pian pe care îl regăsim mereu, cu multă bucurie. Iar dacă această casă memorială va fi definitiv inclusă în circuitul statal, cred că ne putem curând gândi și la un festival legat de ea, pentru ca să răsară și de aici figuri importante din rândul tinerilor muzicieni români”. În continuare Paul Silaghi, cursant în vârstă de 13 ani, de la clasa de chitară clasică a expertului András Moldovan, a delectat publicul cu trei piese: un “Studiu” de F. Sor, “Green Leaves” – autor anonim și o piesă de Joao Pernambucco, după care d-na Olga Bordas, expert al clasei de pian a interpret, cu mult rafinament, o lucrare din repertoriul formației “Secret Garden” și o piesă de Paul Somerville, făcută celebră de Richard Clayderman.
Referitor la expoziție, pe simezele aflate în incinta Muzeului Memorial “Octavian Goga” pot fi admirate lucrările artiștilor Școlii de Arte din cadrul secțiilor externe Turda și Câmpia Turzii, realizate cu prilejul Taberei de arte plastice "Lemn de Cluj", ediția a IX-a, desfășurată în perioada 7-10 iulie 2018. Expoziția de față a mai poposit, anterior, în foaierul Teatrului de Stat “Aureliu Manea” din Turda, cu ocazia spectacolului prilejuit de încheierea Taberei Muzicale de Toamnă a Școlii de Arte Cluj, la data de 10 august 2018. De asemenea, lucrările au fost expuse, în 2019, în cadrul manifestării “Seara Artelor”, în luna februarie la Școala de Arte Cluj, în luna martie la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și în lunile aprilie-mai-iunie la Consiliul Județean Cluj. Expun următorii cursanți: Baldogi Felicia, Bendreș Flavius Mihai, Bothază Brianna Nicoleta, Bozbics Martin Gabriel, Bucur Iarina Ana, Ciulea Sanda, Crișan Natalia Mirela, Fogarsi Antonia, Hidișan Alina Angela, Ianoș Mihaela, Lucaci Antonia, Moldovan Cornel, Mureșan Adrian, Negrea Maria Magdalena, Negrescu Rodica, Oltean Marcela, Pașca Ildiko Carmen, Pop George Radu, Pop Iuliana, Popa Alexandru Ioan, Rotar Marius Ioan, Rusu Carmen Cecilia, Șandru Viviana, Șoancă Sidonia, Stoica Oana Maria, Trifan Mihai.
Expoziția de vară “Lemn de Cluj”, de la Muzeul Memorial “Octavian Goga” Ciucea, va putea fi vizitată de către doritori pe parcursul întregii veri, în perioada 18 iulie – septembrie 2019.


EXPOZIȚIE DE VARĂ “LEMN DE CLUJ” LA MUZEUL MEMORIAL

EXPOZIȚIE DE VARĂ “LEMN DE CLUJ” LA MUZEUL MEMORIAL

EXPOZIȚIE DE VARĂ “LEMN DE CLUJ” LA MUZEUL MEMORIAL

EXPOZIȚIE DE VARĂ “LEMN DE CLUJ” LA MUZEUL MEMORIAL

EXPOZIȚIE DE VARĂ “LEMN DE CLUJ” LA MUZEUL MEMORIAL

EXPOZIȚIE DE VARĂ “LEMN DE CLUJ” LA MUZEUL MEMORIAL


Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact